/ Produse & Aplicatii / Separator cu tambur in 4 cai

Separator cu tambur in 4 cai

Separatorul cu tambur in patru căi separă un flux de deșeuri în 4 fluxuri de deșeuri, o fracție grea, una medie, una ușoară și alta foarte ușoară.

Acest separator cu tambur in patru căi este fratele mai mare al separatorului cu tambur in trei căi și este fabricat din 3 separatoare cu tambur. Cu ajutorul separatorului cu tambur in 4 căi, este posibilă separarea unui flux de deșeuri în patru fluxuri parțiale de deșeuri - o fracție grea, una medie, una ușoară și alta foarte ușoară, de exemplu, separarea de pietre, lemn, hârtie, plastic, hârtie ușoară și folii. Frecvent, separatorul cu 4 căi este utilizat pentru procesarea combustibililor alternativi (RDF). Dar, separatorul cu 4 căi poate fi utilizat pentru mai multe fluxuri de deșeuri. De obicei, deșeurile ușoare și foarte usoare sunt transportate la tocatoarele secundare. Tocatoarele sunt alimentate direct iar cantitatea de deșeuri ușoare ce necesita a fi alimentata este reglată prin intermediul separatoarelor cu tambur.

RDF este un combustibil care este produs în mod normal din deșeuri cu o valoare calorifică ridicată. Deșeurile originale provin din gospodării, industrie și comerț și sunt procesate pentru obtinerea energiei, acestea fiind destinate instalațiilor de coincinerare și înlocuiesc combustibilii standard (de exemplu cărbunele) în fabricile de producere a cimentului, centrale electrice sau alte instalații de coincinerare. Pentru a produce combustibili derivați din deșeuri cu calități definite și specificații garantate, este necesară o prelucrare pe mai multe nivele care include în principal următoarele etape:



  1. Tocarea primară;
  2. Separarea materialului străin cu ajutorul separatoarelor cu tambur Walair;
  3. Tocarea secundară;
  4. Finalizarea (de exemplu, printr-un coș cu sita);


Procesarea RDF are loc, de obicei, în următoarele categorii de valori RDF:



Specificații

Separatorul cu tambur in 4 căi este realizat în mai multe dimensiuni constructive, iar ventilatoarele sunt realizate avand capacități incepand de la 20.000 m3/h si până la 45.000m3/h. Cei trei tamburi de separare sunt fabricati avand un diametru de 1000 mm și de 650 mm. Lățimea transportorului echipamentului se executa incepand de la 1200 mm si până la 2000 mm. Echipamentul poate procesa fluxurile de deșeuri până la max. 70 t/h (250 kg/m3).



Principiul de funcționare al separatorului cu tambur in 4 căi

După ciurul cu transportorul de alimentare al separatorului, fractia de intrare va fi preluata de o banda de accelerare rapida. Transportorul este reglabil într-o poziție orizontală și verticală și într-un unghi. Vă sfătuim să alimentati transportorul printr-un convertizor de frecvență, astfel încât viteza să poată fi reglată între 1 - 2,2 m/sec. Sub transportor este instalată un racord de suflare. Racordul de suflare este reglabil pe orizontală, verticală și în unghi. Pentru reglarea debitului de aer, racordul de aer este executat cu 2 supape de reglare a aerului care pot fi reglate în unghi.

Banda de accelerare este conectata etans la o camera de separare cu tambur rotativ metalic masiv, avand un diametru de 1000 mm. În camera de separare, utilizând capacitatea de suflare a gurii de aer și capacitatea de aspirație de deasupra tamburului de separare, fractia grea este separata de fractia medie și de cea ușoară.

Atât intrarea, cât și distanța față de tambur până la canalul de evacuare spre camera de expansiune, pot fi ajustate în înălțime și în unghi. În lungul frontului tamburului, fractia grea este descărcată, prin intermediul unei palnii pe un transportor de descărcare. În camera de separare fractia medie și cea ușoară este suflată și extrasă peste tambur și descărcată în prima cameră de expansiune. În această cameră de expansiune, aerul este separat de fractia medie și cea ușoară. Sub camera de expansiune, un transportor de descărcare transportă fractia medie și fractia ușoară către un al doilea separator cu tambur.

Acest separator constă, de asemenea, dintr-un separator cu tambur și un racord de suflare. Fractia medie este, prin intermediul unei palnii, descărcată pe un transportor de descărcare. Fractia ușoară este separată în camera de separare și este suflată și extrasă peste tambur și descărcată în a doua cameră de expansiune. Sub această cameră de sedimentare este montat un transportor de evacuare, care transportă fractia ușoară către un al treilea separator cu tambur.

Acest separator constă, de asemenea, dintr-un separator cu tambur și un racord de suflare. Fractia usoara este, prin intermediul unei palnii, descărcată pe un transportor de descărcare. Fractia foarte ușoară este separată în camera de separare și este suflată și extrasă peste tambur și descărcată în a treia cameră de expansiune. Sub această cameră de sedimentare este montat un alt transportor de evacuare, care transporta fractia foarte usoara spre iesirea din separator.

Pentru a crea un flux de aspirație deasupra tamburului de separare, cele 3 camere de expansiune sunt executate cu 2 conducte de extracție care sunt conectate prin două conducte de aspirație la 3 ventilatoare. Un ventilator pentru fiecare separator. Ventilatoarele extrag 100% aerul din cele 3 camere de expansiune. În ventilatoare aerul este separat într-un flux de aer cu praf de aprox. ± 20% și un debit de aer de suflare de ± 80%. Utilizand fluxul de aer de suflare, fractia este împinsă împotriva și peste tamburul de separare.

Debitul de aer (20%), care conține praful, este descărcat în filtrul de praf. Cele 3 ventilatoare sunt executate cu cate două supape de reglare. Aceste supape determină cantitatea de aer care este introdusă în racordurile de aer și cantitatea de aer care trebuie evacuată în filtrul de praf. Recomandam să alimentati ventilatoarele cu variatoare de frecvență, astfel încât viteza aerului să poată fi reglata.

Folosind aceste posibilități și reglajele asupra benzii de accelarare al separatorului cu tambur și posibilitățile de reglare pe al doilea si al treilea separator cu tambur, separatorul cu 4 căi poate fi reglat cu ușurință pentru diferite debite de intrare și dimensiuni ale fracțiilor. Ventilatoarele speciale permit instalatiei să funcționeze cu un filtru de praf relativ mic, datorită circulației a ± 80% din capacitatea totală a aerului.

Galerie Foto Separator cu tambur in 4 cai

Alte produse

Blackbox

Separatoare cu aer

Separatoare cu tambur

Separatorul usor cu tambur

Separatorul cu tambur in 3 cai

Divizorul cu tambur in 3 cai

Separator rotativ

Filtre de praf

Ventilatoare industriale